...nu se poate preface ca n-a observat lacrimile mele , disperarea ca n-o sa-l mai am , eforturile neobosite de a cauta solutii salvatoare de tratament, interesul maxim pe care si-l da dr. Posedaru ...si in cele din urma Danila isi revine oarecum. Am mai pacalit moartea pentru o vreme , nu pot sa ma gandesc daca asta se traduce in zile , saptamani sau luni, dar e prea frig ca el sa plece acum de acasa.
Imi permit chiar sa ma amuz ca pielea lui Danila se lasa foarte greu patrunsa de orice ac de seringa , e tabacita la maxim in razboaiele vietii. Pernitele lui? doar cu indulgenta pot fi numite astfel , cu derogare serioasa...talpile opincilor lui badea Cartan (cel plecat pe jos pana la Roma sa vada cu ochii proprii columna lui Traian si despre care presa a scris "un dac a coborat de pe columna") , erau incomparabil mai fine si mai moi.
Azi a dat semne ca ii e un pic mai bine , a incercat sa manance putin dupa zile intregi cand nu s-a atins de nimic , l-am alintat ca de obicei , l-am laudat pentru curaj, l-am hranit din palma , fara maniere , fara vasele cu care era invatat si am vazut lacrimi adevarate in ochii lui de motan batran .
Nu numai bogatii plang . Si motanii plang uneori , chiar daca Moscova nu crede in lacrimi.
Lui Danila nu-i pasa de rusi ori de americani; se bazeaza doar pe mine.
Danila, daca scapam cu bine atunci suntem mai tari decat orice motan din Legiunea Straina.
RăspundețiȘtergere;)