Demult ma invecinam cu un ars, pentru ca nu stiu cum altfel ii pot spune. In urma unui accident , explozie , incendiu ori dumnezeu stie ce se intamplase, chipul lui nu mai era nimic din ce fusese inainte. Locuia impreuna cu nevasta lui si cu un catel intr-un apartament modest pe care l-a pierdut in cele din urma din cauza datoriilor. S-au mutat cu chirie prin diferite locuri , ani de zile n-am mai stiut nimic de ei pana cand l-am revazut pe strada. M-am oprit sa-l salut si sa-l intreb ce mai face , dar nu era cel care credeam eu, era altcineva, desi semana izbitor. A fost singura data in viata mea cand am confundat o persoana , fiindca am o excelenta memorie a fizionomiilor. Atunci am descoperit ca toti arsii din lume sunt identici , e ca si cum au intrat cu chipurile lor de pasta moale topita la temperaturi inalte , intr-o forma unica , intr-un tipar ce-i face pe toti la fel , le da o infatisare unica.
Azi am revazut-o pe nevasta lui , sarmana , imbatranita inainte de vreme si am intrebat-o de barbatul sau: murise din vara , din luna iulie.Arsii nu ajung niciodata batrani, se bucura de o singura recompensa: mor tineri.
E valabil si pentru cei cu sindromul Down (mongoloizii), par si acestia nascuti de aceeasi tragica si nefericita mama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu