lamaiul infloreste si iarna

Sa fii parasit , abandonat cu brutalitate (nu mi s-a intamplat mie , dar stiu destui care au trait astfel de intamplari), fara explicatii inutile care oricum n-ar mai folosi la nimic , doar pentru ca intervine altceva sau altcineva , cred ca e ca si cum ai fi aruncat dintr-un tren de mare viteza intr-un loc pustiu ,intr-un camp departe de orice localitate , intr-o iarna cu viscol cand nu se vede la jumatate de metru inainte sau inapoi. Cele mai multe probabilitati ar inregistra disparitia sau moartea prin inghet , daca n-ai norocul sa fii devorat de niste lupi flamanzi.
Iar acela care te-a azvarlit din tren , calatoreste linistit mai departe , ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat , isi urmeaza drumul precis intr-un compartiment in care caldura e data la maxim. Parca-l vad cum transpira pentru ca atmosfera devine inabusitoare si irespirabila. Poate merge la vagonul restaurant unde comanda o cafea tare , fara niciun gram de zahar , amara ca si inima lui. O lehamite i se citeste in priviri , totusi nu-si pierde calmul , el are doar un singur scop , sa ajunga la destinatie fara intarziere. Lasa in urma viscolul ca un fum , sate pustii si campii nesfarsite.
Dar el nu e dispus sa admire frumusetile naturii.
Are calcule reci de facut care nu-l lasa nicio secunda sa fie sentimental.
Dar victima sa? Desi gerul a fost si mai aspru peste noapte si atingerea lui arde , desi incoltita de animale flamande de prada , carora s-ar fi oferit din mila , pentru ca inca mai era capabila de mila , desi inconstienta , victima aruncata fara martori din tren , refuza sa moara. Isi aduna puterile si isi gaseste un adapost subred care o ajuta sa treaca de noaptea sinistra.
Nu se stie ce-a fost mai departe decat peste multi ani cand tortionarul reface traseul de demult , asa cum ucigasul se intoarce la locul crimei sau chiar participa la inmormantarea celui ucis.
Pare indiferent , dar de data aceasta priveste pe fereastra , pentru ca e senin , pentru ca e un alt anotimp si ar vrea sa revada macar un semn al intamplarii de demult.
Locul nu mai inspaimanta prin nimic , e un camp pe care creste musetel (se observa o cladire luminoasa si vesela in care se usuca si se ambaleaza ceaiuri) , sunt straturi proaspete de patrunjel printre nenumarati copaci fructiferi si o revarsare de maci .Victima s-a tratat intre timp (cu opium), a uitat de trecut , n-a mai trait nicio drama si a fost improprietarita cu nesfarsita campie care nu era a nimanui. Ca in "motanul incaltat", varianta citita de mine , cand motanul pretinde ca toate livezile , padurile , mosiile intalnite in cale , sunt ale stapanului sau , Marchizul de Carabas.Iar in fosta campie viscolita infloresc acum lamai.Exact in aceste zile de noiembrie.