Cineva mi-a oferit odata o pereche de pantofi.Desi erau dintr-un loc unde nu am fost nici macar in vis (din America),nu mi-au placut ,dar i-am primit din politete. In primul rand nu mi-a placut culoarea ,erau maron si eu nu port lucruri maron ,nu se potrivesc deloc temperamentului meu.
Nici macar n-am avut curiozitatea sa-i probez.Imi pareau batraniciosi ,stersi ,anosti.
Am vrut sa-i arunc ,sa-i dau cuiva ,sa-i abandonez pe scara ,insa nu stiu de ce n-am facut-o.
Dupa multa vreme ,intr-o buna zi i-am probat si am iesit cu ei.
Mi-au dat din prima clipa o stare de confort total.
Erau extrem de moi ,de calzi ,de confortabili.
Nici demodati nu erau deloc ,erau chiar in tendinte.
Din ziua aceea i-am incaltat doar pe ei ,desi am alte j-de perechi de pantofi in toate culorile si modelele . In toate zilele grele ii purtam doar pe acestia ,zile in care faceam vreun drum lung ori trebuia sa stau mult in picioare.I-am incaltat pana la epuizare ,pentru ca nici din fier nu erau ca incaltarile unui personaj dintr-o poveste.A fost prima data in viata mea cand am umblat cu niste pantofi uzati ,fara sa ma jenez vreo clipa ca acest lucru s-ar observa.Am incercat sa-i cos singura pentru unul se rupsese si inca i-am mai purtat o vreme reconditionati.
Odata cu aceasta intamplare am inteles ,in sfarsit ,expresia "pana cand moartea ne va desparti".
N-a fost dragoste la prima vedere ,dar a fost ca si cum descoperi cu timpul calitati ascunse unei persoane pe care n-ai fi dat la inceput prea multi bani.
Abia acum pot sa-mi imaginez cum e sa gasesti pe cineva care sa-ti dea sentimentul ca iti ajunge pentru toata viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu