ucigasi neplatiti

Vecinul de la parter(am aflat ca-l cheama Iosif si chiar seamana cu Frantz Iosif)isi vinde garsoniera.Cere enorm pe ea si mi-am dat seama de ce: ii creste un copac in casa.La fereastra lui se inalta un copac ce-a rasarit din betonul trotuarului.E ca un trecator curios ce-ti priveste prin fereastra neincetat si nu o secunda -doua cum am eu obiceiul.Radacinile lui chinuite nu dau semne de oboseala sau durere.Locuintei respective ii tine loc de perdele , draperii, obloane, aer conditionat, ba poti sa-ti pui si rufele la uscat in el(eu asa as face).L-as impodobi de craciun , de paste si de alte zile festive.I-as da un nume , asa cum avea copacul Gica al lui Nichita.As avea planuri mari cu el daca ar fi sa convietuim.Cleo si Danila ar avea copacul lor personal , asa cum vedetele au propriul antrenor de fitness.Ar fi copacul care ne-ar revolutiona viata.Daca n-o sa-l pot cumpara , il voi adopta de la distanta, asa cum se intampla cu unii copii din tari defavorizate.Iar daca sunt mai multi doritori de a deveni parintii unui copac , va reamintesc de cei de pe marginea drumurilor nationale , judetene sau comunale.Cei care intentioneaza sa adopte un copil , au o preferinta comuna: vor ca acesta sa fie blond si cu ochii albastri.Va dau o veste buna: cei mai multi dintre copacii nimanui , au florile albastre si sunt blonzi intr-un anumit anotimp. Sa-i luam de pe marginea drumului , fiindca n-au ce cauta acolo , fiindca pot deveni in orice secunda ucigasi neplatiti.Aseara era o ceata cumplita , intuneric, carosabil umed , asadar doate datele unui posibil accident tragic.Si copacii pe care in mod firesc ii iubesc (doar sunt fratii nostri mai mari), copacii atat de desi de pe marginea drumului erau inclinati de pe ambele parti inspre sosea , creand o bolta inspaimantatoare din care parea imposibil sa mai scapi.Erau monstruosi , mi-a fost pentru prima data frica de ei , asa cum nu mi-ar fi teama de cel mai inspaimantator animal, semanau cu niste nemilosi centurioni romani, desi nu erau sute , ci mii.Pareau mai rai decat soldatii romani care l-au ucis cu sabia pe Arhimede."Va rog , nu-mi deranjati cercul", inutila implorare , pentru ca sodatul programat sa ucida , nu se pricepea deloc la geometrie.Aseara i-am rugat pe copacii nenumarati sa nu ma ucida , fara sa aduc vreun argument in acest sens, oricum n-as fi fost convingatoare deloc.In fata n-aveam niciun desen , dar in mintea si inima mea era un grafic(al iubirii)ce nu merita spulberat.
Copacii n-au ce cauta pe marginea soselelor , asa cum n-are ce cauta o gaina pe autostrada.

psihologie second hand

Cei care nu s-au nascut chiar ieri si nici alataieri, isi amintesc de vestitele brigazi scolaresti si muncitoresti.Mai bine consult dictionarul ca sa inteleaga si cei care nu stiu: "brigada artistica", formatie artistica de amatori, care fac parte dintr-un colectiv de munca.
Ca prin ceata si ca prin vis imi amintesc ce se canta acolo:
noi , brigada de elevi azi am pornit la drum
cu fruntea sus si optimisti ne-am hotarat acum
pe cei fruntasi in munca lor aici sa-i laudam
pe cei codasi noi toti in cor , acum sa-i criticam
de critica nu-i vom scapa precum doriti si voi
nici pe elevii chiulangii care-s blestem pe noi
ne-am inarmat pana in dinti , va intrebati , cu ce?
cu versuri , spini si cu urzici , chiar si cu altele.
Cam asa sunau versurile proletcultiste ce ridicau in slavi maretele infaptuiri socialiste si dupa caz ,laudau ori admonestau atitudinea elevilor si a celor din campul muncii.
De fapt ce insemna critica respectiva? Un biet copil care nu era premiant si mai ales lipsea de la scoala, era batjocorit pe numele lui mic in fata unui public format din elevi , parinti si cadre didactice.
Oare se intreba cineva ce era in sufletul acelui copil facut de ras in fata lumii intregi?
Ii pasa cuiva de ce nu invata ori de ce lipseste, banuia cineva ca poate e sarac , poate n-are rechizite si ce manca ,n-are tata ori daca are e vreun betiv agresiv?
Consiliere psihologica? nu existau pe atunci astfel de notiuni.
Bineinteles ca batjocura ce-i era adresata nu-l ajuta cu nimic , nu-i indrepta situatia , probabil il inversuna si mai mult.Scria cu litere imense pe coridorul scolii .."copiii au nevoie de invatatori , nu de critici " , dar pareau niste cuvinte fara sens, nimeni nu le observa.
Acum suntem in cealalta extrema .De cand iese din ma-sa , copilul e consiliat psihologic.Toate institutiile , toate categoriile de persoane (alcoolici anonimi, sportivi , orfani, someri , sinucigasi, divortati,obsedati sexual, psihopati , anxiosi , drogati , dependenti de computer, de tigara , de shopping, anorexici , bulimici, cleptomani, barbati ajunsi la andropauza , femei la menopauza , batrani din azil, handicapati etc.) , toata lumea are acces la psiholog.
Ce sa ma invete pe mine un strain daca mi-e greu?
Sa-mi spuna niste fraza stereotipe invatate din niste carti , sa ma asigure(fals) ca e prietenul meu , sa ma invite sa ma intind pe o canapea?
Rezolvarea unei situatii dificile in care m-as afla , nu poate exista decat tot in mine.Sau maximum in cineva foarte apropiat si pe care nu-l pot banui de nesinceritate (fara studii de specialitate)
Mai degraba m-as lasa consiliata de motanul Danila , el nu umbla cu stereotipii si sentimentalisme.
Psihologie second hand , adica de-alde Spiru Haret , nu-i asa?

fochist la patru ace

Sunt domni care-si inchipuie ca nu pot fi eleganti , atragatori , fermecatori decat daca poarta cravata.Cravata e bomboana pe coliva a pedanteriei masculine, dar mie nu-mi place coliva (si nici bomboanele).Pentru ca detin un adevar absolut: cravata este cel mai infect obiect vestimentar care exista ,e cea mai mizerabila piesa de imbracaminte. Are o incarcatura microbiana mai inalta decat Kilimanjaro.Pentru ca nu e spalata niciodata si e purtata fara discriminare la nunti , botezuri , cumetrii , inmormantari , receptii, inaugurari de garduri , de mansarde , la revelion ,la deschiderea anului scolar ori la ziua lu' "ala micu" , cravata e mai jegoasa decat ciorapii unui fochist care se imbata in fiecare noapte cand e de serviciu , uitand cu desavarsire de vane si robineti. Cravata e un hibrid intre presul de la usa si o sacosa slinoasa de carpa (ce n-a facut niciodata cunostinta cu apa si detergentul), pe care orice pensionar cu bun simt , orice batranel care se respecta , o poarta vesnic in buzunar.
Cravata e o istorie vie , ori un conglomerat de izvoare istorice.Urmele de sosuri degustate la mese festive , se amesteca armonios cu petele de vin si imprimeul arabesc ce le ascunde mai bine decat o uniforma de camuflaj.
Sunt dornica sa-l cunosc pe acela care pretinde ca gospodina de nevasta-sa i-a spalat macar o singura data in decursul convietuirii lor de cateva decenii , cravata preferata.
Cum acestea e un caz extrem , mai cunoscut e cazul nevestei isterice care-i taie barbatului vinovat (de ceva)...ce altceva decat cravata? Prefera s-o taie in bucati cu foarfeca decat s-o spele la programul pentru rufe delicate.O foarfeca nu stie deloc sa fie delicata , ea e doar agresiva si uneori criminala.
Vin cu o"sugestie de prezentare", asa cum o persoana priceputa in bucatarie(nu e cazul meu) prezinta un fel special de mancare:
un sacou inchis la culoare , sub care se poarta o camasa cu dungi mai groase , iar peste camasa un pullover rosu aprins(rosu isteric asa cum purta Sabin Balasa) , cu nasturi in fata si cu manecile la vedere(sa depaseasca sacoul) , ca sosetele albe ale lui Michael Jackson.
Urasc cravatele (la fel creatorii si fabricile lor), asa cum sunt ingrozita de oamenii cu negi.Mi-e frica si ma feresc de ei ,de apropierea si atingerea lor.Nu vreau sa ma aflu in proximitatea unei cravate , a unei persoane cu negi , ori a cuiva cu numele Neagu sau Neaga.(desigur , cu exceptia lui Fanus Neagu)

anul Darwin

Oare ce sa scriu atunci cand nu stiu despre ce sa scriu?
Atunci cand toate cuvintele din dictionar imi sunt mai neprietenoase decat un tovaras morocanos de compartiment ce nu-i dispus sa schimbe nicio vorba cu nimeni , desi calatoreste pana la Salva Viseu , ori in alta extremitate geografica.
Mi-e imposibil sa inteleg vesnica buna dispozitie a cuiva(e adevarat ca sunt rare astfel de persoane , dar exista), asa cum e doamna in varsta cu care ma intalnesc pentru a treia oara in comisia de votare.Credeam ca si vorbitul fara incetare e de natura sa oboseasca , insa nu e cazul ei.E anul Darwin si nu degeaba suntem inzestrati cu darul vorbirii.E neintrecuta in curiozitati si amabilitati(desi am o serioasa rezerva fata de oamenii excesiv de amabili) , trebuie sa-i spui absolut totul despre tine ,( unde , cand , cum , de ce?)si doamne fereste sa minti prin omisiune ori sa declari adevaruri incomplete.Iti multumeste pentru absolut orice , cu reverenta unei doamne de companie de la curtea regala.A multumit fiecaruia in parte pentru toate buletinele de vot primite de partidul pe care-l reprezenta ,la final , la spartul targului , la scena care-mi aminteste mie de momentul cand se "striga" darul la o nunta de mahala , cu asta seamana demontarea urnei la finalul spectacolului.In loc sa cada cortina , urna e facuta zob.
Doamna R. e rujata strident chiar si in acel moment final de oboseala maxima.
Preocuparea ei e haina de blana din dotare(desi cam roasa de molii), pentru ca lumea e plina de raufacatori si indivizi dubiosi.
E haina pe care o purta si data trecuta si chiar si ingrijorarea pentru ea e aceeasi.
Asa ca cineva trebuie s-o conduca acasa(cu trecere printrun gang , cosmarul vietii mele) si sa astepte pana cand deschide usa locuintei si cum nimeni nu se ofera , oricat insista , oricat implora , ii spun ca si data trecuta:
"va conduc eu , ca port geaca de fas"

iubire post-mortem

O femeie oarecare .."dintr-o nu stiu care tara/intr-o nu stiu care vara" , a hotarat sa se casatoreasca (desi aparent nu prea mai avea cu cine) la un an dupa ce sotul ei a murit cu doua zile inaintea nuntii...desigur , cu defunctul viitor sot si nu cu altcineva.
Nunta a avut loc fara mire , iar mireasa a fost mai trista decat daca ar fi fost parasita in ajunul cununiei.Nu stiu daca era vorba de bani , de nume , de avere , dar in mod exceptional astfel de nunti post-mortem sunt admise , la fel cum sunt permise in vreme de razboi.
Exista nu numai decoratii , avansari in grad , premii mari , recunoasteri de tot felul post-mortem ci si iubiri sau chiar casatorii cand cel care ar trebui sa fie protagonistul , e plecat ireversibil.
Mai exista si cazul atipic al insului casatorit (daca nu e indian si n-are la indemana o vaca) exact cu el insusi.
Asteptam ca o pereche de nenascuti sa ne trimita invitatii de nunta , iar in loc de muzica sau orchestra sa auzim "nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra".

Brigitte Bardot n-a citit "morometii"

...si nici nu stie , desigur , ca prozatorul nu suferea cainii.Il enervau grozav cei care traiau pe langa casa de creatie de la Mogosoaia si din cauza carora nu putea dormi noaptea , zicea el , pentru ca latrau fara incetare.Pai daca e caine , ce poate sa faca in afara sa latre? Ii ura pe cei care-i hraneau , pe Radu Boureanu in special , fiindca avea atitudinea primitiva de taran care n-ar da mancare unui animal daca nu-i aduce niciun folos.
Chiar si pe strada ii lovea cu bastonul lui masiv , cioplit de un admirator.
La Mogosoaia facea acelasi lucru , iesea noaptea ca sa bata "javrele" care nu-l lasau sa se odihneasca.
"ce-ai domle cu ei "? era apostrofat de protectorii cainilor.
Intr-o noapte de iarna a iesit din nou sa-i loveasca.
A doua zi dimineata , era sange pe zapada proaspata.Cateaua cea grasa disparuse.
Mai tarziu , cel numit "moncher", povestea razand in hohote ca banuia ca au mancat-o fiarele padurii.
Nu se apropie Pastele , dar am facut putina ordine prin casa.Am aruncat niste fotografii(o ilustrata veche cu B.B. cand ea era frumusetea lumii, am pus-o deoparte) si alte obiecte inutile.Printre care si "morometii" , pentru ca n-am copii care sa dea bacul.
Sa fi depins de mine , il inlocuiam demult cu Shakespeare.

cred ca e vina admiratorului care i-a sculptat un baston masiv si nu a precizat ca destinatia lui e sa-l sprijine in mers ;ori poate era doar un accesoriu pe langa melon sau joben
oare e intamplatoare moartea maestrului (inecat cu propria voma), atat de nedemna si mizerabila?
B.B.a cerut comunitatii europene sa instituie o zi a vegetarianismului, o zi in care sa nu se consume carne; o picatura intr-un ocean , dar chiar si aceasta picatura poate colora usor apa.

mama , profesorul si cantareata

Daca atata vreme n-am stiut nimic despre ei , in sfarsit am vesti: mama , profesorul si cantareata locuiesc impreuna. Cum mama era cea mai veche in locul acela indepartat , sigur ca si-a facut un rost pana acum , are toate cele necesare traiului si a fost in stare sa-i gazduiasca si pe cei doi. Stiu ce fac intreaga zi: fumeaza , beau (doar) cafea si mama strange dupa ei. Acolo nu e interzis fumatul , desi e un loc eminamente public si nici alte restrictii nu exista.Totul e la liber , totul e la vedere , prietenii , relatii, discutii.Principiul de baza e transparenta, de aceea locuiesc in deplina intelegere intr-un raft luminos si translucid pe care mama il subinchiriaza (sigur ca nu le pretinde nimic, de fapt ea le este indatorata pentru prezenta).

lamaiul infloreste si iarna

Sa fii parasit , abandonat cu brutalitate (nu mi s-a intamplat mie , dar stiu destui care au trait astfel de intamplari), fara explicatii inutile care oricum n-ar mai folosi la nimic , doar pentru ca intervine altceva sau altcineva , cred ca e ca si cum ai fi aruncat dintr-un tren de mare viteza intr-un loc pustiu ,intr-un camp departe de orice localitate , intr-o iarna cu viscol cand nu se vede la jumatate de metru inainte sau inapoi. Cele mai multe probabilitati ar inregistra disparitia sau moartea prin inghet , daca n-ai norocul sa fii devorat de niste lupi flamanzi.
Iar acela care te-a azvarlit din tren , calatoreste linistit mai departe , ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat , isi urmeaza drumul precis intr-un compartiment in care caldura e data la maxim. Parca-l vad cum transpira pentru ca atmosfera devine inabusitoare si irespirabila. Poate merge la vagonul restaurant unde comanda o cafea tare , fara niciun gram de zahar , amara ca si inima lui. O lehamite i se citeste in priviri , totusi nu-si pierde calmul , el are doar un singur scop , sa ajunga la destinatie fara intarziere. Lasa in urma viscolul ca un fum , sate pustii si campii nesfarsite.
Dar el nu e dispus sa admire frumusetile naturii.
Are calcule reci de facut care nu-l lasa nicio secunda sa fie sentimental.
Dar victima sa? Desi gerul a fost si mai aspru peste noapte si atingerea lui arde , desi incoltita de animale flamande de prada , carora s-ar fi oferit din mila , pentru ca inca mai era capabila de mila , desi inconstienta , victima aruncata fara martori din tren , refuza sa moara. Isi aduna puterile si isi gaseste un adapost subred care o ajuta sa treaca de noaptea sinistra.
Nu se stie ce-a fost mai departe decat peste multi ani cand tortionarul reface traseul de demult , asa cum ucigasul se intoarce la locul crimei sau chiar participa la inmormantarea celui ucis.
Pare indiferent , dar de data aceasta priveste pe fereastra , pentru ca e senin , pentru ca e un alt anotimp si ar vrea sa revada macar un semn al intamplarii de demult.
Locul nu mai inspaimanta prin nimic , e un camp pe care creste musetel (se observa o cladire luminoasa si vesela in care se usuca si se ambaleaza ceaiuri) , sunt straturi proaspete de patrunjel printre nenumarati copaci fructiferi si o revarsare de maci .Victima s-a tratat intre timp (cu opium), a uitat de trecut , n-a mai trait nicio drama si a fost improprietarita cu nesfarsita campie care nu era a nimanui. Ca in "motanul incaltat", varianta citita de mine , cand motanul pretinde ca toate livezile , padurile , mosiile intalnite in cale , sunt ale stapanului sau , Marchizul de Carabas.Iar in fosta campie viscolita infloresc acum lamai.Exact in aceste zile de noiembrie.

lista cu supravietuitori

Danila si-a revenit , nesperat , incredibil si asta ma atentioneaza inca o data la granita atat de fragila dintre viata si moarte , dintre sanatate si suferinta. E un hotar abia perceptibil intre cele doua stari , timpul care le desparte poate fi uneori masurat in fractiuni de secunda si e mai subtire decat stratul de metal pretios cu numele de rodiu(din familia platinei) , ce acopera aurul obisnuit si-l transforma in aur alb. Bijuteria purtata isi pierde in timp acest strat nobil si din aur alb devine aur comun.La fel cum viata ne erodeaza si desi ea ne-a creat , ne ucide in cele din urma.
Danila si-a reluat deja vechile(proaste) obiceiuri , pentru ca , desi imputinat la trup , se crede tot ce-a fost.
Asteptam cu bucurie urmatorul supravietuitor, dar cine se arunca in valurile inalte sa-l aduca la mal?

trista fraternitate

Demult ma invecinam cu un ars, pentru ca nu stiu cum altfel ii pot spune. In urma unui accident , explozie , incendiu ori dumnezeu stie ce se intamplase, chipul lui nu mai era nimic din ce fusese inainte. Locuia impreuna cu nevasta lui si cu un catel intr-un apartament modest pe care l-a pierdut in cele din urma din cauza datoriilor. S-au mutat cu chirie prin diferite locuri , ani de zile n-am mai stiut nimic de ei pana cand l-am revazut pe strada. M-am oprit sa-l salut si sa-l intreb ce mai face , dar nu era cel care credeam eu, era altcineva, desi semana izbitor. A fost singura data in viata mea cand am confundat o persoana , fiindca am o excelenta memorie a fizionomiilor. Atunci am descoperit ca toti arsii din lume sunt identici , e ca si cum au intrat cu chipurile lor de pasta moale topita la temperaturi inalte , intr-o forma unica , intr-un tipar ce-i face pe toti la fel , le da o infatisare unica.
Azi am revazut-o pe nevasta lui , sarmana , imbatranita inainte de vreme si am intrebat-o de barbatul sau: murise din vara , din luna iulie.Arsii nu ajung niciodata batrani, se bucura de o singura recompensa: mor tineri.
E valabil si pentru cei cu sindromul Down (mongoloizii), par si acestia nascuti de aceeasi tragica si nefericita mama.

cand Dumnezeu e in toane bune...

...nu se poate preface ca n-a observat lacrimile mele , disperarea ca n-o sa-l mai am , eforturile neobosite de a cauta solutii salvatoare de tratament, interesul maxim pe care si-l da dr. Posedaru ...si in cele din urma Danila isi revine oarecum. Am mai pacalit moartea pentru o vreme , nu pot sa ma gandesc daca asta se traduce in zile , saptamani sau luni, dar e prea frig ca el sa plece acum de acasa.
Imi permit chiar sa ma amuz ca pielea lui Danila se lasa foarte greu patrunsa de orice ac de seringa , e tabacita la maxim in razboaiele vietii. Pernitele lui? doar cu indulgenta pot fi numite astfel , cu derogare serioasa...talpile opincilor lui badea Cartan (cel plecat pe jos pana la Roma sa vada cu ochii proprii columna lui Traian si despre care presa a scris "un dac a coborat de pe columna") , erau incomparabil mai fine si mai moi.
Azi a dat semne ca ii e un pic mai bine , a incercat sa manance putin dupa zile intregi cand nu s-a atins de nimic , l-am alintat ca de obicei , l-am laudat pentru curaj, l-am hranit din palma , fara maniere , fara vasele cu care era invatat si am vazut lacrimi adevarate in ochii lui de motan batran .
Nu numai bogatii plang . Si motanii plang uneori , chiar daca Moscova nu crede in lacrimi.
Lui Danila nu-i pasa de rusi ori de americani; se bazeaza doar pe mine.