hainele cele noi ale faraonului

Faraonu' nostru mioritic purta cravate fine, camasi rafinate din branduri consacrate si accesorii elegante.
Cravatele lui se numeau Narman, Dior, Jacquard cu nod Windsor(as fi jurat ca nu exista decat nod in...papura si noduri marinaresti!); tot de la el am aflat ca si barbatii poarta brose, unele speciale pentru camasa, in loc de cravata.
Faraonu' arata ca un businessman veritabil, chiar daca era doar sofer pe taximetru.
Intr-o zi astepta clienti pe aeroportul J.F.Kennedy si in masina sa a urcat Naomy Campbell.
A dus-o spre destinatia dorita si aceasta i-a cerut sa foloseasca radio telefonul sau din dotare,(din motive de securitate) pe care a vorbit exact 4 ore in masina, timp in care faraonu' a coborat, ca sa-i asigure intimitate in taxiul cu geamuri fumurii.
Avusese grija inainte sa tasteze un cod pe care-l inmultise cu doi si astfel a taxat-o dublu pentru traseu, stationare si telefon, pe saraca duduie Naomy.
Cum toate lucrurile speciale pe care le purta el ii depaseau cu mult posibilitatile de existenta, trebuia inventat ceva si acela a fost , printre altele, un curent electric la pret redus.
In blocul in care locuia, curentul se obtinea de la un tonomat(asa cum ne cumparam noi azi cafeaua, ori comandam o melodie,) in care introduceai o fisa , un jeton si iti plateai in avans curentul pentru mai multe ore sau zile.
Faraonu' realizase o forma minuscula, o matrita in care ingheta apa de dimensiunea acelui jeton valoros, un banut de gheata pe care il introducea in aparatul respectiv pacalindu-l. De suparare sau de plictiseala, se topea instantaneu printre monedele adevarate si pana veneau recuperatorii de valori, el era de mult evaporat, ca un hot profesionist.
Hainele faraonului imi aminteau intotdeauna(fara sa inteleg de ce!) de povestea lui Andersen, "hainele cele noi ale imparatului", adica istoria unui rege infumurat si fara minte, care credea ca doar oamenii destepti pot vedea vesmintele sale scumpe facute de croitorul sau impostor.
Se plimba gol printre supusii care-l linguseau spunandu-i ce haine minunate are, pana cand un copil (vocea inocentei si a sinceritatii) a avut curajul sa strige din multime:"imparatul e gol!"
In cazul nostru, nimeni n-a avut curajul sa nu remarce si sa nu admire hainele frumoase ale faraonului.
Nimeni n-a fost in stare sa demonstreze ca nu sunt ametitor de scumpe.