cred ca maine e 31 martie, dar n-as baga mana in foc

L-am auzit in data de 7 martie pe (de altfel simpaticul) Mihai Gadea declarand in emisiunea lui nocturna,"sinteza zilei"..."mi se pare ca maine e 8 martie".
Nu cercetase temeinic si de aceea nu si-a permis sa riste o declaratie mai falsa decat un buletin meteo.A doua zi putea fi solstitiul de iarna, anul nou sau chiar 29 februarie.
Cum tot timpul sunt si eu macinata de indoieli, de supozitii care de cele mai multe ori nu se confirma, am doar banuiala ca maine ar fi 31 martie si nicidecum 1 aprilie.
Daca e adevarat, maine Nichita Stanescu ar fi implinit(sau poate implineste) 77 de ani..
N-am avut norocul sa ma fi nascut in aceeasi zi cu el , ci cu personaje complet distincte: cantareata Andreea Antonescu (ofer un premiu considerabil oricui stie pe dinafara titlul unui  singur hit de-al solistei), regizorul Nae Caranfil si regina Elisabeta 1 a Angliei (ceea ce nu-i putin lucru).
N-am nimic de spus public despre versurile lui,  e liber sa le citeasca fiecare in intimitate, doar ca el a reinventat poezia si limba romana.
Ar fi fost un poet infinit mai mare decat este daca nu s-ar fi straduit  prea mult sa placa tuturor.
El nu-si daruia numai obiectele personale, ceasuri, monede, fulare, ci si versurile scrise in palma, pe servetele la restaurant, pe file de dictando ori pe eticheta sticlei de vin.Asa s-a nascut "vadime, vadime/eu am loc de tine/tu ai loc de mine/vadime, vadime"
Avea generozitatea rarissima a oamenilor fara copii care stiu ca n-au pentru cine sa adune ca rozatoarele.(cei care au copii si se numesc generic parinti sunt zgarciti si egoisti)
El nu-l avea decat pe copacul Gica si in virtutea unei cronologii firesti si nefiresti totodata, Gica a "trait" pana acum cativa ani.Nu stiu cand isi aniversa Gica ziua de nastere.
Am vazut ultimele imagini inregistrate cu Nichita in viata , fuma fara oprire si desi era inca tanar, nu implinise 50 de ani, ii lipseau complet dintii.Vorbea despre poezie, prietenie si moarte cu sarbii lui prieteni si cu pictorul Sorin Dumitrescu..Spunea ca mama sa, frumoasa rusoaica Tatiana il condamnase la moarte nascandu-l.Ca el nu-i decat o pata de sange care vorbeste.
Noi, altruistii, stim ca se pot dona bani, bunuri , sange si organe, desi in timpul vietii lui Nichita Hristea Stanescu , aceasta ultima notiune tinea de irealitate.
Cred ca ar fi avut nevoie sa fie transplantat, un ficat compatibil i-ar fi salvat viata si i-ar fi dat o alta dimensiune operei sale.Ficatul lui era facut zdrente de un vultur feroce.Era vulturul din lectia  mea de abecedar si-mi aduc aminte ca imi era frica de el: "sus pe munte era un castel. castelul era al unui vultur vestit."Daca vulturul era atat de bogat si  faimos, de ce-i devora ficatul lui Nichita? dar al lui Prometeu? am inteles:se hranea doar cu ficat de personaje celebre, asa cum unii nu pierd niciun prilej sa se fotografieze cu diverse personalitati.
Ar fi fost salvat daca fiecare dintre cei care nu neaparat l-au citit, dar cel putin auzisera de el., i-ar fi daruit cate o ora din viata lor.
Dar el  ar fi refuzat  politicos longevitatea , convins fiind ca un poet batran e ca un student batran.

o lumina mai putin

Azi se stinge lumina intre orele 20.30-21.30, chiar daca la aceasta ora este meciul preferat, ori telenovela familiei, in ampla manifestare numita "ora pamantlui"  care transmite mesajul de a reduce consumul de energie impotriva poluarii si a incalzirii globale.
Azi toata lumea e invitata(rugata, implorata) sa se preocupe pentru o ora  de soarta planetei , asa cum s-ar preocupa de viitorul propriului copil.
Azi 27 martie , aproximativ la aceeasi ora (in urma cu doi ani) George Pruteanu a stins definitiv lumina in viata lui, cu discretia sa dintotdeauna..
"inchid usa,
sting lumina,
trag oblonul si incui
magazinul meu de vise
nu mai vinde nimanui"

cineva isi vrea masina inapoi

Pare de neconceput pentru un proprietar de multiple masini in decursul vietii sale sa-si cumpere una din ele inapoi.Si totusi se invarte si totusi se intampla. Asa cum eu mi-am convins o prietena de atunci, sa-si ia inapoi apartamentul vandut in urma partajului.Se recasatorise cu altcineva , erau presati sa cumpere urgent o locuinta , si cum cea veche era de vanzare, i-am indemnat sa nu mai ezite.Ca ce va spune lumea...etc., probabil avea sa spuna ceva ce nu valora nici un ban gaurit.
Stiu un fost proprietar de masina (mi-as dori sa cunosc un proprietar de pod, adica pod peste o apa , nu de casa), un banal posesor de autoturism asa cum sunt nenumarati, care-si vrea inapoi masina instrainata demult, prin mezozoic, fara sentimente sau pareri de rau.Sa zicem ca face o rectificare de buget si-si permite sa o cumpere, in cazul ca e de vanzare(acum valoreaza insutit si inmiit, ori fiindca e deja istorie si intra la antichitati, ori e atat de tunata incat pretul ei a crescut exponential ,desi exista si riscul sa nu-i mai raspunda la comenzi, sa nu-l mai recunoasca, ba chiar sa-l duca intr-un stalp, intr-un zid de beton si in ce s-o mai nimeri, pentru ca nu poti sa-i mai pretinzi devotament .dupa ce tu ai fost mai insensibil decat un dinte de portelan).
Uneori ne intoarcem de unde am plecat odinioara si adeseori nu mai gasim nimic din ce stiam.
Trebuie sa faci niste ture bune prin viata ori cu diverse autoturisme ca sa-ti dai seama ce e mai bun.
Te intorci pentru ca intre timp ai mai invatat cate ceva despre oameni, lume , viata ori masini.
Uneori cineva(sau ceva) trebuie sa moara ca sa-l cunosti cu adevarat.
Dar si departarea, uitarea, plecarea , sunt tot o moarte.

din pacate viata nu ofera voucher(e) ca programul"rabla"

Clientul nostru, stapanul nostru

Uneori cumpar detergenti si alte chimice din piata Apollo.E un mic magazin de profil unde vinde un domn foarte amabil care beneficiaza de cumul de functii: e si patron si vanzator.Domnul acesta scund si gras  n-are de unde sa stie ca mie imi displac oamenii excesiv de amabili.Adica: ma saluta intr-un mod foarte patetic in momentul in care intru in pravalia sa, imi da o sacosa si inca una, ca poate aceasta se rupe, imi propune sa cumpar orice si sa-i dau banii cand doresc, cu toate ca eu in viata mea n-am cumparat pe datorie, imi permite sa desfac produsesle sa le verific dupa miros , desi mi-ar da voie sa le si gust; ma conduce pan' la usa pe care o deschide cu grija ca sa nu ma mai obosesc eu.Pe scurt, ma copleseste cu amabilitati(ca intr-o expresie preferata: se tavalesc in tandreturi).
Intr-o zi l-am intalnit in alt loc, era in oras in afara programului si a privit prin mine fara sa ma salute , dar mi-am zis ca  poate nu m-a observat.Altadata iar m-am ciocnit de el si  la fel m-a privit inert fara niciun cuvant.Am inteles in cele din urma: respectul, salutul si solicitudinea sunt valabile doar pan' la usa tarabei.Bineinteles ca nu m-am suparat, vorba cuiva, sa n-am eu alt necaz in afara de asta.

Sefu' de la dero surf si 3 in unu nu-l cunoaste pe M.(si nu i-ar strica deloc, ar avea ce invata de la el), care si-a deschis recent un cafe bar.Clientii lui sunt proletarii de ora 6 a.m., care se indreapta spre uzinele(inca) existente ale patriei cu o escala de o tuica, doua,  la bodega susmentionata.E stiut ca mai degraba faci bani din afaceri aparent neinsemnate, meschine, ca suc la pahar, sifon, pufuleti, floricele, seminte, vata pe bat , traditionala tuica matinala si mai putin din produse scumpe .. (de fapt acestea sunt brandurile noastre de tara, sunt produse pe care nu le intalnesti nici in lumea civilizata, nici in Papua Noua Guinee) Un degustator fidel chiar se intreba retoric:"oare exista om care sa nu bea o tuica dimineata??"
Amicul M., seful barului fara nume, n-a auzit de expresia "clientul nostru, stapanul nostru", sau poate o stie, dar n-are resursele interioare s-o si aplice.Pentru ca unii clienti devin turbulenti, scandalagii,  nu stiu reguli(interioare) de comportare civilizata intr-un astfel de spatiu public, pentru ca nu inteleg ce li se spune, intai ii avertizeaza verbal , adica ii injura pe limba lor , iar cand toate acestea nu ajuta la nimic,   le aplica niste corectii de zile mari.Stiu ca de cand a deschis localul, sunt cateva luni bune,  a batut cel putin o duzina si i-a azvarlit afara cat a putut de departe, adica pana in statia de autobuz.Cu riscul de paguba personala considerabila, respectiv sticle pline scumpe facute zob, pahare goale tandari, scaune ramase invalide de cel putin un picior si mese cu fracturi deschise, amicul M.ii da fiecaruia ce merita pe langa nota de plata: pumni in pifometru(cum ar zice Mircea Badea) si suturi sanatoase in partea dorsala, toate facand parte din regulamentul de ordine interioara al localului.
Nimeni nu s-a considerat niciodata lezat, ultragiat, agresat.
Nimeni n-a reclamat nicaieri.
Insa nu stiu dupa cat timp au revenit, ori daca au mai dat pe acolo.
Condica de sugestii si reclamatii e curata ca prima zapada.

hainele cele noi ale faraonului

Faraonu' nostru mioritic purta cravate fine, camasi rafinate din branduri consacrate si accesorii elegante.
Cravatele lui se numeau Narman, Dior, Jacquard cu nod Windsor(as fi jurat ca nu exista decat nod in...papura si noduri marinaresti!); tot de la el am aflat ca si barbatii poarta brose, unele speciale pentru camasa, in loc de cravata.
Faraonu' arata ca un businessman veritabil, chiar daca era doar sofer pe taximetru.
Intr-o zi astepta clienti pe aeroportul J.F.Kennedy si in masina sa a urcat Naomy Campbell.
A dus-o spre destinatia dorita si aceasta i-a cerut sa foloseasca radio telefonul sau din dotare,(din motive de securitate) pe care a vorbit exact 4 ore in masina, timp in care faraonu' a coborat, ca sa-i asigure intimitate in taxiul cu geamuri fumurii.
Avusese grija inainte sa tasteze un cod pe care-l inmultise cu doi si astfel a taxat-o dublu pentru traseu, stationare si telefon, pe saraca duduie Naomy.
Cum toate lucrurile speciale pe care le purta el ii depaseau cu mult posibilitatile de existenta, trebuia inventat ceva si acela a fost , printre altele, un curent electric la pret redus.
In blocul in care locuia, curentul se obtinea de la un tonomat(asa cum ne cumparam noi azi cafeaua, ori comandam o melodie,) in care introduceai o fisa , un jeton si iti plateai in avans curentul pentru mai multe ore sau zile.
Faraonu' realizase o forma minuscula, o matrita in care ingheta apa de dimensiunea acelui jeton valoros, un banut de gheata pe care il introducea in aparatul respectiv pacalindu-l. De suparare sau de plictiseala, se topea instantaneu printre monedele adevarate si pana veneau recuperatorii de valori, el era de mult evaporat, ca un hot profesionist.
Hainele faraonului imi aminteau intotdeauna(fara sa inteleg de ce!) de povestea lui Andersen, "hainele cele noi ale imparatului", adica istoria unui rege infumurat si fara minte, care credea ca doar oamenii destepti pot vedea vesmintele sale scumpe facute de croitorul sau impostor.
Se plimba gol printre supusii care-l linguseau spunandu-i ce haine minunate are, pana cand un copil (vocea inocentei si a sinceritatii) a avut curajul sa strige din multime:"imparatul e gol!"
In cazul nostru, nimeni n-a avut curajul sa nu remarce si sa nu admire hainele frumoase ale faraonului.
Nimeni n-a fost in stare sa demonstreze ca nu sunt ametitor de scumpe.

Neghinita, gandul oamenilor

Iata ce facea Neghinita: intra in urechile oamenilor si le dicta anumite lucruri, dupa caz, bune sau rele, iar ei infaptuiau aceste porunci crezand ca sunt propriile lor ganduri.
L-as trimite in urechile (surde) ale batranilor membri academicieni sa modifice numele lunilor martie si decembrie, in marte si decembre, ca Bacovia; suna mult mai bine.
Dar cate n-as schimba daca l-as avea macar o zi la indemana pe Neghinita, nici n-am curajul sa spun.

curat-murdar

De departe, cel mai tare program de divertisment (adica preferatul meu) , este"curat-murdar".
O familie care n-a mai curatat prin casa din mezozoic, apeleaza la respectiva emisiune care intr-o singura zi ii faca casa luna.
Vin gazdele emisiunii, cele doua pretioase ridicole care o tin numai in exclamatii:"vai, Mariana", "vai, Roxana", "dar nu se poate respira", impreuna cu o echipa de femei de serviciu de la bloc , vreo 6 cumetre al caror dialog e presarat de "fa", "valeu"si alte onomatopee.
Totusi mobilizarea este exemplara, pana seara se lupta cu mizeria mai ceva ca soldatii americani in Vietnam si dintr-o mizerie infernala , scot o casa curata ca lacrima.
Jegul pare autentic, desi se mai spune ca unele episoade sint regizate, adica respectivele femei de serviciu se inteleg cu familia in cauza, a caror casa nu e suficient de murdara si stropesc peretii cu bulion de la Paprika(producatorul emisiunii), aduc zdrente, incaltaminte veche si vase murdare de la gunoi , in schimbul a cateva sute de euro pentru respectivii proprietari.
Inclin sa cred ca cele mai multe episoade nu sunt regizate, pentru ca romanul nu e nascut nici poet, nici ruda de sange ori macar prin alianta(si nici prieten) cu igiena.
Unele secvente sunt antologice, nepotul le sopteste bunicilor pentru care a chemat echipa de la curat murdar,"ne-am facut , bre, dracului de ras cu femeile astea", altii sunt nemultumiti ca in urma ordinii si curateniei nu-si mai gasesc lucrurile in locurile unde le stiau.
Una din cele cele doua gazde preleveaza probe pe care le trimite in laborator si ii informeaza pe inocentii locatari care n-au nicio secunda impresia ca se pot face de ras,
"s-au pus in evidenta germeni patogeni, salmonella, aspergillus, proteus, clostridium...sa stiti ca acestea produc infectii grave si va puteti imbolnavi"
"suntem sanatosi tun", le-au replicat campionii absoluti ai jegului.

VANK

"Vank" e o trupa de baieti supertalentati, dar insuficient cunoscuti si insuficient promovati (chiar daca intre timp si-au modificat componenta si se numesc Vunk...detalii) , deoarece sunt atipici in peisajul muzical , iar in Romania, daca esti atipic , de cele mai multe ori te trezesti pe margine.
Esti atipic ? out! fara drept de apel
Baietii au stil, umor, inspiratie maxima, profunzime si au scos cateva hituri amuzante, strengaresti, obraznice in aparenta , dar care vorbesc despre temele fundamentale ale vietii, iubirea (cu toate consecintele ei, de la fascinatia primordiala pana la rutina ucigasa), moartea, insa viata continua oricum, merge inainte cu cruzimea ei naturala , desi vine cu toate ingredientele ei amare: uzura, rutina, somnolenta, inertie, monotonia.
Tema preferata a acestor artisti este spaima de lucrurile care se repeta obsesiv si care ucid creativitatea:

maine-i ziua cea mare,
intru-n clasa muncitoare
si toate zilele-mi vor fi la fel

maine-i ziua cea mare,
maine merg la insuratoare
si toate noptile-mi pot fi la fel

maine-i ziua cea mare,
maine am sa zbor catre soare,
poate acolo la cer
e altfel.

un top al pieselor triste

Sunt piese triste, adica tulburatoare si chiar deprimante, spre deosebire de altele, care desi sunt declarat vesele, nu sunt decat jalnice prin versurile stupide si muzica de rasu'-plansu'.
Topul tristetii in muzica romaneasca poate fi urmatorul:
(ordinea este aleatoare)
Holograf - VINE O ZI
Vasile Seicaru - Antiprimavara
Vank - ultima dorinta
Semnal M -spune-mi cine esti
Cargo - ploaia
Vama veche -epilog
Poesis -cantec soptit (odata am ucis o vrabie)
Nicu Alifantis- ploaie in luna lui marte
Nicu Alifantis- umbra (si celelalte piese pe versuri de Bacovia, "singur", "decembre")
Laurentiu Cazan -say something
Mihaela Runceanu- de-ar fi sa vii
Mihaela Runceanu -Iarta