..m-am adresat astfel pentru ca in repetate randuri ai tinut sa-mi amintesti ca-mi esti prieten , totusi oare eu de ce n-am simtit niciodata acest lucru?
Poate nu vei citi ceea ce-ti voi spune , ori poate vei rasfoi aici pe furis si nu te vei recunoaste , vei considera ca orice asemanare cu personaje reale este absolut intamplatoare.
Oricat de neplacut ti-ar parea , imi esti mult mai putin prieten decat "pongo prin oras" , chiar daca nu l-am vazut niciodata la fata.Numai pentru ca ne stim de un amar de ani (din mileniul trecut), nu a inaltat cu nimic muntele prieteniei dintre noi.Nu mi-ai aratat niciodata afectiune sau consideratie , ori poate eu n-am fost vrednica de toate astea.Sau poate mi le-ai aratat si eu n-am fost in stare sa le inteleg , poate receptorii mei erau prea tociti dintr-o anumita directie.
De un an incoace ma inviti la cursurile pe care le predai.Am promis de mai multe ori ca vin si totusi n-am facut-o.Orice se poate spune despre mine , mai putin ca n-am cuvant.Totusi in acest caz n-am avut.M-ai invitat sa asist la cursurile pe care le predai (eu le voi numi altfel decat se numesc de fapt)de frizerie , croitorie si prim ajutor.Trei intr-unul.Daca erau si bune maniere , zau ca veneam.
Pot sa te intreb de ce nu m-ai invitat in urma cu vreo 15 ani , sa zicem?Jur ca nu astept niciun raspuns la aceasta absura intrebare.E ca si cum azi as intreba-o pe Romica Jurca de ce a plouat in ziua cand am implinit eu 18 ani , zi in care se anuntase cer senin.
Poate cu entuziasmul meu din secolul trecut , m-as fi inscris pe loc la ilustra scoala de frizerie , manichiura si prim ajutor si as fi obtinut si eu competente in aceste domenii.Poate acest lucru mi-ar fi schimbat viata , destinul.N-am indraznit sa vin neinvitata , asa cum nu ma duc nicaieri nepoftita.Acum faci precizarea ca intrarea este libera , atunci costa atat de mult ca nu mi-as fi permis? As fi venit fara bilet, ca la teatru cand esti ruda cu actorul din rolul pricipal.Sau mi-as fi vandut iluzii , sperante , o bucata din suflet si-mi procuram biletul ce-mi asigura intrarea.Atunci as fi descoperit cursurile intersante pentru mine si sigur m-as fi straduit sa invat.N-aveam pretentia sa ma meditezi in particular ca pe cocoana aia pe care au sustinut-o toti(de aceea o vizitai acasa ...mi-a spus un fost vecin al dansei, pentru ea ai putut fi mentor , indrumator , bun sfatuitor , nu si pentru mine care aveam atata nevoie...)pentru ca , desi nu mi-am facut niciun fel de investigatii in acest sens , se pare ca am creier la purtator; si chiar daca n-aveam , as fi fost mult prea demna sa merg ca omul de tinichea (sau de paie , ori de tinichea)la vrajitorul din Oz sa cersesc.Doamna aceea oricum s-ar fi descurcat: avea un sot cu influenta , cu bani, avea ambitii nemasurate si ar fi absolvit cursul de frizerie si fara atata sustinere .Dar "noi (adica cei din neamul nostru) nu stim sa dam din coate"..remarca bunul meu unchi cu tristete.N-am avut niciodata norocul de sustinerea cuiva .Mi-as fi dorit ca acum sa pot si eu sa multumesc cuiva important din viata mea , asa cum fac vedetele care pasesc pe un covor rosu:"multumesc mamei , tatalui , nasului , dentistului" . Mie nu mi-a redat nimeni zambetul , am avut dinti frumosi de la natura.
Sa nu crezi ca e o revarsare de rautate , invidie sau resentimente pentru ca doamna aia zdravana , solida , inalta( care aduce acum a halterofil si matroana de club sovietic ), a reusit in viata si eu nu. Viata mea , oricum a fost ea , n-as schimba-o cu a nimanui.Nu e vorba decat de o imensa mahnire, s-a adunat in mine un ocean de mahnire si amaraciune pentru ca oameni care-ar fi putut fi cu adevarat importanti in viata mea , au trecut pe langa mine cu raceala si indiferenta.La mine dezamagirea nu se prescrie niciodata. De aceea fericirea mea n-a fost niciodata dupa colt.
E prea tarziu sa ma mai intereseze acum frizeria si manuitul foarfecei.Nici nu cred ca mai am indemanarea si disponibilitatea necesara.Mi-e frica de foarfeca mai mult decat arcul cu sageti otravite.Cat priveste primul ajutor...Atlantida e demult istorie.Probabil doamna aceea norocoasa si favorizata de astre , si-a dat demult si doctoratul , fiindca altfel esti un nimeni , altfel nici nu existi.
O sa-mi dau si eu doctoratul.In tristete.
O sa organizez si eu niste cursuri de... discretie , pentru cei carora le e straina aceasta notiune, fiindca (pe langa multe calitati absente) sunt campioana mondiala la discretie, plang doar cand sunt sigura ca nu ma vede nimeni, asa cum o persoana needucata arunca gunoiul pe jos cand stie ca nu e observata de alti ochi.
p.s.aceasta expunere nu e o lamentatie , nu-mi plang de mila , nu e niciun repros catre cineva.
Este doar rezolvarea unui conflict (cu mine) si a unei ecuatii cu necunoscuti.
Subiectul a devenit , in sfarsit, exhaustiv.
Stimata doamna
RăspundețiȘtergereImi iau permisiunea sa fac un comentariu pentru ca in mod ciudat, confesiunea dv-stra imi trezeste candide amintiri din copilarie. Erau vremuri in care, ceea ce astazi numim civilizatie, tehnologie, nu patrunsesera in satul romanesc. Universul copilariei mele a fost padurea si campia.
Mi-aduc aminte de ,,nedreptatile,, pe care mi le facea mama.Veneam acasa fericit, cu poala plina de ciuperci, cele mai frumoase, cele mai colorate, cele mai mari, iar mama le arunca cu grija,intr-un loc in care nicio vietate sa nu le gaseasca. Nu intelegeam...; altadata, cu cei de-o seama mie, intr-un amurg de vara, am fost la furat de pepeni din bostanarie. Lasand la o parte umilinta ( ne-nteleasa atunci ) ca paznicii ne-au ,,pedepsit,, obligandu-ne sa mancam mai multi pepeni decat am fi putut fura, am ajuns acasa triumfator, cu un pepene urias. Dupa un scurt ,,interogatoriu,, mi-a dat tata o bataie care peste ani, a valorat cat o biblioteca de sfaturi, pilde, invataturi....;
Viata noastra, - nu numai in copilarie - e populata cu fel de fel de ,,ciuperci,, uneori atat de frumos colorate, incat daca n-ar fi mana mamei sau a destinului, ne-ar putea fi fatale. In privinta ,,pepenilor,, pe langa care trecem in viata, stiu ca numai unii au crescut acolo in bostanarie anume pentru mine, si numai aceia imi sunt cu adevarat folositori....
un bine nefacut la timp, e un rau
RăspundețiȘtergere