cauta

joi, 16 iulie 2009

tot nu stiu de ce-a murit unchiul Spiru

Era fratele mamei (de fapt il chema Spiros)si a murit exact cand a implinit 14 ani.Nu i-am uitat chipul blajin de copil cuminte din putinele fotografii in care l-am vazut.Purta niste haine ciudate si-mi inchipuiam ca sunt nemtesti ,asa cum purta Chirica din "Stan patitu'" a lui Creanga ,atunci cand a ajuns la poarta celui pe care avea sa-l slujeasca 3 ani incheiati.
Eram copil si vroiam sa aflu de ce murise ,fusese bolnav ,dar n-am inteles niciodata ce a avut.
Bunica isi amintea in fiecare zi de el si atat cat a trait ea ,a avut cel mai ingrijit mormant din lume."Sa aiba baiatu' flori proaspete" ,asa spunea de fiecare data.
Au murit toti cei care mi-ar fi putut elucida misterul mortii lui.
Spiru nu mai e demult ,insa Spiru Haret ,subiecul la moda al acestor zile ,"moare ,dar nu se preda".
I-as spune ipoteticului unchi Spiru Haret ca m-as inscrie si eu la scoala pe frontispiciul careia sta numele sau ,daca si copiii (sau nepotii si stranepotii) "lu' matale" ar invata si ei acolo.
Scoala dumnealui (mult sub nivelul unei scoli profesionale serioase de pe vremuri)seamana cu cabinetul unui stomatolog unde mai merg uneori pentru chestiuni minore ,caci desi nu sunt deloc frumoasa in ansamblul meu ,am de la natura niste dinti frumosi si sanatosi.
Peretii respectivului cabinet(si peste tot e la fel) sunt sufocati de reclame la Blend-a-med.
Inutil sa mai intrebi ce pasta de dinti sa folosesti.
Totusi intr-o zi cand m-am dus hotarata sa-mi aplic o bijuterie dentara si onestul stomatolog m-a sfatuit sa NU...l-am intrebat ce pasta de dinti foloseste dumnealui.
Parodontax ,mi-a raspuns in soapta ,subversiv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails