Cum n-am avut sot, parinti, frati , sefi autoritari, nu prea am stiut de frica nimanui.
Insa daca ma gandesc bine, tot exista o autoritate in viata mea: sefa de scara.
Pentru ca in scara unde locuiesc eu nu exista nici macar o doamna (toate se numesc madam Nita, Vlaicu,Grama , ori coana Lenuta, Lucica, iar cele mai tinere sunt apelate pe numele mic), sefa de scara se numeste bineinteles madam Lintaru si conspirativ Lintareasa.Din cate stiu despre ea , nu se intelege cu nimeni , cu barbatu-sau , care e un handicapat si un nenorocit, dupa spusele ei(din acest motiv locuiesc separat in aceeasi casa) si nici cu proprii copii carora le-a raspuns cand a fost vorba sa aiba grija de nepoti:"nu i-ati facut in baza mea".Pana la urma i-a expediat din casa parinteasca pe toti fiindca "nu contribuiau".
Si-a mai pierdut din atributiuni de cand nu mai exista celebra carte de imbobil(unde completa la rubrica"profesie" in dreptul copilului aferent.."copil la parinti", insa nimic si nimeni nu-i poate submina autoritatea.
Ea stie tot ce se intampla pe scara , in casa , viata fiecaruia si in imprejurimi pe o raza destul de larga.
Copiii n-au voie urmatoarele: sa tropaie pe scara , sa tranteasca usile, sa se joace in fata blocului in afara programului de liniste,ori"sa se joace pe scara varuita",n-au decat sa se duca la usa "lu'tac-tu si lu'ma-ta".In caz ca nu respecta lista de interdictii, are pregatite in casa , la fereastra bulgari de pamant si pietre de diferite marimi , in functie de gravitatea faptelor fiecaruia.
Si pentru adulti lista e destul de restrictiva:sa nu bata covoare in timpul orarului de odihna , sa nu asculte muzica tare, sa nu gazduiasca persoane care sa nu fie trecute la intretinere, sa nu strige de jos, de sus, sa nu scuture de la fereastra , sa nu sunt telefonul prea lung, apa sa nu curga cu zgomot, sa nu porneasca masina la 5 dimineata si lista poate continua.De la ea am aflat ca locatarii noi nu au drepturi egale cu cei mai vechi, adica celor mutati recent le striga in caz ca o deranjeaza cu zgomot ori alte amanunte.."nici nu ti s-a uscat cerneala pe acte , ai venit de unde ai venit de la Baldovinesti si ma deranjezi pe mine care stau aici de cand blocu", deci e un mic avantaj sa fii locatar cu state vechi, admonestarile sunt mai blande.
In urma cu mai multi ani, cand unele apartamente erau contorizate si altele nu, m-a rugat s-o las sa priveasca prin luminator de la mine din bucatarie(ea sta pe colt si nu are acces in luminator)pentru ca banuia ca unul care n-are apometre ii da apa printr-un furtun altui vecin cu apometre.
Avusese dreptate.
Cum si eu le imprumut cablu unor vecini mai amarati decat mine, printr-o zona pe care ea n-o vizualizeaza , m-a oprit intr-o zi si mi-a zis:"de unde se uita astia la pro tv cand n-are cablu? nu cumva...??" , (ii ascultase zile in sir la usa) nu, am mintit cu seninatate
"ai grija ca iti da astia amenda"
Pe Norocel ,catelul minoritarilor de la 4, il goneste in fiecare zi cu o matura uzata pe care o tine strategic la usa:"iesi, fir-ai al dracului de tigan".
Gabriela era o fetita pe care o ajutam la lectii(s-au mutat intre timp) si la fiecare conflict maica-sa promitea ca se duce la Lintareasa sa-i ceara socoteala pentru copilul persecutat, dar nu stiu sa fi avut curaj vreodata.
Intr-o zi , era in preajma sarbatorilor , am intrebat-o pe Gaby ce si-ar dori de mos Craciun sau mos Nicolae.
"sa moara Lintareasa", mi-a raspuns pe nerasuflate.
Ieri a fost sambata mortilor, probabil Gaby a ramas iar dezamagita.
RăspundețiȘtergereCred ca pe madam Lintaru asta a voastra nu as primi-o de loc in casa.Ma scot din sarite persoanele care nu isi vad de treaba lor,ar trebui sa o intereseze ceea ce tine strict de administrarea blocului,si nu ce si cum face fiecare sa treaca mai usor prin viata asta .
RăspundețiȘtergere