RADU BANCIU, francezul ardelean

...asa cum unui distins domn de o anumita etnie, i se spunea tigan englezesc, deoarece se numea , foarte occidental pentru acele vremuri, Englezu.
Cand eram extrem de hotarata sa arunc tv-ul pe geam, insa avand grija sa treaca exact  atunci dusmanul meu prin dreptul lui (deoarece la fel ca orice persoana care se respecta, am si eu un dusman, unul singur), asadar cand incercam sincronizarea azvarlirii peste bord a televizorului (pentru ca e cu tub si n-am deloc ce urmari la el)cu prezenta inamicului meu pe alee, se intampla ceva providential: il descopar pe Radu Banciu, acest francez deghizat in ardelean mucalit si uit de orice conflict personal.
Dezinvoltura sa e aceea a copilului care striga cu vocea inocentei ca imparatul e gol in timp ce toti ceilalti ii lauda in cor vesmintele inexistente.
Demonteaza eficient zane, dive, scriitoare veleitare pentru mase largi de coafeze, actrite cabotine, interlopi, cantarete fara voce sau ureche muzicala, afaceristi, spagari si impostori din sport, politica, televiziuni, suporteri gregari, tembeli, mincinosi, lichele consacrate, derbedei, pitzipoancele zilei, vedetutele de carton ori din alte materiale ale momentului, artisti expirati, primadone scapatate, nimic nu scapa malaxorului sau de Gica contra.
Isi pune lumea intreaga in cap fara sa se teama o secunda.
Are mai multi dusmani decat armata rusa din al doilea razboi mondial, insa nu da pe ei nici doi bani gauriti.
El e dovada vie a ideii ca daca majoritatea sau chiar aproape toti sustin acelasi lucru, nu inseamna ca au dreptate.
Si daca un singur om se afla in minoritate absoluta, nu avem  deloc dovada ca n-are dreptate.
El graseiaza (e rarait, pentru cine nu stie) pentru ca e francofil, pentru ca a urmat o scoala in Franta , pentru ca l-a citit pe Balzac in original , iar daca ar fi fost sa-si aleaga singur numele, ar fi evitat unul care contine consoana R.