acord si dezacord, deopotriva

Prezint semne clare de batranete.Unul dintre acestea e ca stiu cu exactitate cine e DAN CLAUDIU VORNICELU(cei tineri n-au auzit de el, dar nici altii mai batrani decat mine nu-si amintesc ).De fapt stiu dintotdeauna, la fel cum sunt batrana dintotdeauna.Imi era foarte familiar acest nume in copilarie.Toata presa scrisa si audio video(adica radio-tv) vorbea despre el, asa cum tabloidele de azi ii prezinta obsesiv pe unul numit Poponet, Simona Sensual, ori Sexi Braileanca, pt. ca veni vorba de un patriotism local.
Dan Claudiu a fost copilul minune dinainte de 89, violonist de geniu numit pe buna dreptate al doilea Enescu, pe care l-a interpretat in documentarul pentru tv regizat de Viorel Sergovici(1982), "Sateasca".Era micutul Jurjac, copilul genial si adorabil si acesta era chiar rolul vietii lui.Si el interpreta muzica clasica la pian si vioara de la varsta de 4 ani , iar la 6 ani devenise solist al filarmonicii din Bacau.
Comunistii se laudau el, era intens mediatizat, organizau ceremonii fastuoase in care ei isi insuseau merite in timp ce el primea doar diplome de hartie.Imaginea copiilor talentati era exploatata la maxim de propaganda vremii, pentru ca acei nomenclaturisi nu aveau niciunul un copil genial, progeniturile lor erau lipsite de dotari exceptionale , de aceea se foloseau de altii.
Lui Dan Claudiu i-a lipsit copilaria, n-a avut-o niciodata , ca de exemplu Nica a lui Stefan a Petrei, mai precis copilaria copilului universal.Repetitii , concerte, deplasari, permanent in atentia publicului, presiunea uriasa pusa pe umerii sai, asteptarile foarte mari ale celor din jur, celebritatea precoce, succesul fulminant,premii nenumarate, recunoasterea internationala, l-au facut sa devina extrem de fragil si cu un psihic involburat.
Dupa schimbarea brutala a vechii oranduiri, pentru el a urmat ignorarea ulterioara totala de ceilalti, sali de spectacol goale, venituri mici si toate acestea l-au aruncat in ghearele unei pasari de prada numita boala nervoasa.In 94 a disparut de acasa, nimeni n-a stiut despre el mai bine de o luna de zile, a fost cautat prin Interpol care l-a gasit la Viena, in Balt Orient Expres, neingrijit, fara acte sau bagaje si ratacit complet.
A urmat o revenire,a cunoscut din nou succesul obtinand premiul intai la festivalul international de muzica George Enescu,  preda pian si vioara unor studenti, lucra in cercetare, si-a sustinut o valoroasa si mai ales autentica teza de doctorat,era muzician desavarsit,  dar...esecul in casnicie, moartea unui profesor drag, paralizia tatalui in urma unui atac cerebral, l-au dezechilibrat din nou.
In loc sa aiba o casa cu o gradina de trandafiri, locuia intr-un bloc la etajul 8, ceea ce i-a grabit plecarea...precipitata.Suna ingrozitor aceasta expresie, "moarte prin precipitare", dar nu cred ca a vrut sa moara.Daca ar depinde de mine, as initia o lege prin care oamenii cu o inzestrare de exceptie intr-un domeniu, sa nu aiba voie sa locuiasca la etaje inalte , ci doar in case cu gradini, ori in cladiri mai joase, dar neaparat la etaje inferioare ori chiar la mezanin.Pentru ca nimic nu poate fi mai frumos pentru urechile unui trecator decat sunetul unei viori venind dintr-un mezanin, ori dintr-o casa imbracata elegant in iedera.
Cred ca doar a incercat sa zboare de la acea inaltime ametitoare , numai ca din pacate vioara si arcusul nu i-au putut tine loc de aripi, de brate, de viata.
Poate a incercat sa-si acordeze vioara in aerul pur si rarefiat al altitudinii.
Dar vioara lui era perfect acordata, era o falsa impresia a lui ca n-ar fi fost.
Cu viata avea un dezacord major.
Nica a lui Stefan a Petrei nu s-ar fi aruncat niciodata de la inaltime, pentru simplu motiv ca in vremea lui nu existau blocuri inalte si nu pentru ca ar fi fost un grobian primitiv care stia sa se bucure de viata in felul in care ii era oferita.
Adancimea tristetii unui om e imposibil de masurat.
Pare un truism nesuferit, insa Dan Claudiu Vornicelu a fost un geniu neinteles, un suflet chinuit si atat de sensibil ca un lucru oricat de neinsemnat capata in cazul lui valente catastrofale .Traia retras, era introvertit si n-avea prieteni Doar de vioara sa era cu adevarat atasat.Ce pacat ca n-am stiut sa fim prietenii lui.
Si-a asezat cu grija vioara pe masa din sufragerie si a plecat luand cu el tristetea lumii in care a trait si mai ales obsesia lui pentru perfectiune.
Cei ramasi trec mai departe indiferenti si cinici pe langa cei care ard pentru ei neasteptand nimic in schimb.