adevarul aparat cu batul

Am gasit, in sfarsit, intelesul notiunilor abstracte de curaj, spirit civic, patriotism.
In special sintagma din urma, asociata de cele mai multe ori unor exemple neelocvente, cum ar fi moartea soldatilor romani in teatrele de razboi ale lumii si repatrierea cu onoruri militare a trupurilor lor de eroi post mortem, chiar daca au plecat de bunavoie acolo(ba chiar au dat spaga pentru asta), ca sa-si faca"o situatie", adica sa-si cumpere apartament.
Eu cred ca de patriotism adevarat(si nu din asta gaunos) da dovada batrana care pazeste in fiecare dupa amiaza micul stand unde poate fi gasita editia tiparita a adevarului de seara.Batrana se aseaza strategic langa micul punct de difuzare a presei(care intr-o zi a fost furat de un concetatean, doar il gasise in drum, parea sa nu fie al nimanui si cum locuia la curte, i-ar fi gasit o intrebuintare) si urmareste ca fiecare sa ia doar un ziar si nu un brat, cum fac unii nesimtiti care n-au in ce-si impacheta slanina trimisa de alde taica-sau de la tara.
Am trecut si eu pe acolo si m-am gandit sa incerc vigilenta babutei si sa iau doua ziare, dar n-am avut curajul sa risc, tinea in mana un bat asa cum taranul dintr-o snoava ii tot arata judecatorului un obiect in timpul procesului, iar el crezand ca-i un dar pe care o sa-l primeasca la sfarsit, i-a dat dreptate.De fapt era un pietroi cu care impricinatul avea de gand sa-i sparga capul judecatorului daca l-ar fi nedreptatit.
Babuta care nu stie prea multe despre voluntariat, dar isi dedica timpul si curajul ei sa apere teancul de ziare ca sa ajunga pentru cat mai multi(ca in vremurile de trista amintire cand din cozile infernale se auzea cate-un glas"dati mai putine, sa ajunga la toti"...desi orice era insuficient), e mai curajoasa decat cainele de paza al democratiei si bravul soldat Svejk la un loc.

acord si dezacord, deopotriva

Prezint semne clare de batranete.Unul dintre acestea e ca stiu cu exactitate cine e DAN CLAUDIU VORNICELU(cei tineri n-au auzit de el, dar nici altii mai batrani decat mine nu-si amintesc ).De fapt stiu dintotdeauna, la fel cum sunt batrana dintotdeauna.Imi era foarte familiar acest nume in copilarie.Toata presa scrisa si audio video(adica radio-tv) vorbea despre el, asa cum tabloidele de azi ii prezinta obsesiv pe unul numit Poponet, Simona Sensual, ori Sexi Braileanca, pt. ca veni vorba de un patriotism local.
Dan Claudiu a fost copilul minune dinainte de 89, violonist de geniu numit pe buna dreptate al doilea Enescu, pe care l-a interpretat in documentarul pentru tv regizat de Viorel Sergovici(1982), "Sateasca".Era micutul Jurjac, copilul genial si adorabil si acesta era chiar rolul vietii lui.Si el interpreta muzica clasica la pian si vioara de la varsta de 4 ani , iar la 6 ani devenise solist al filarmonicii din Bacau.
Comunistii se laudau el, era intens mediatizat, organizau ceremonii fastuoase in care ei isi insuseau merite in timp ce el primea doar diplome de hartie.Imaginea copiilor talentati era exploatata la maxim de propaganda vremii, pentru ca acei nomenclaturisi nu aveau niciunul un copil genial, progeniturile lor erau lipsite de dotari exceptionale , de aceea se foloseau de altii.
Lui Dan Claudiu i-a lipsit copilaria, n-a avut-o niciodata , ca de exemplu Nica a lui Stefan a Petrei, mai precis copilaria copilului universal.Repetitii , concerte, deplasari, permanent in atentia publicului, presiunea uriasa pusa pe umerii sai, asteptarile foarte mari ale celor din jur, celebritatea precoce, succesul fulminant,premii nenumarate, recunoasterea internationala, l-au facut sa devina extrem de fragil si cu un psihic involburat.
Dupa schimbarea brutala a vechii oranduiri, pentru el a urmat ignorarea ulterioara totala de ceilalti, sali de spectacol goale, venituri mici si toate acestea l-au aruncat in ghearele unei pasari de prada numita boala nervoasa.In 94 a disparut de acasa, nimeni n-a stiut despre el mai bine de o luna de zile, a fost cautat prin Interpol care l-a gasit la Viena, in Balt Orient Expres, neingrijit, fara acte sau bagaje si ratacit complet.
A urmat o revenire,a cunoscut din nou succesul obtinand premiul intai la festivalul international de muzica George Enescu,  preda pian si vioara unor studenti, lucra in cercetare, si-a sustinut o valoroasa si mai ales autentica teza de doctorat,era muzician desavarsit,  dar...esecul in casnicie, moartea unui profesor drag, paralizia tatalui in urma unui atac cerebral, l-au dezechilibrat din nou.
In loc sa aiba o casa cu o gradina de trandafiri, locuia intr-un bloc la etajul 8, ceea ce i-a grabit plecarea...precipitata.Suna ingrozitor aceasta expresie, "moarte prin precipitare", dar nu cred ca a vrut sa moara.Daca ar depinde de mine, as initia o lege prin care oamenii cu o inzestrare de exceptie intr-un domeniu, sa nu aiba voie sa locuiasca la etaje inalte , ci doar in case cu gradini, ori in cladiri mai joase, dar neaparat la etaje inferioare ori chiar la mezanin.Pentru ca nimic nu poate fi mai frumos pentru urechile unui trecator decat sunetul unei viori venind dintr-un mezanin, ori dintr-o casa imbracata elegant in iedera.
Cred ca doar a incercat sa zboare de la acea inaltime ametitoare , numai ca din pacate vioara si arcusul nu i-au putut tine loc de aripi, de brate, de viata.
Poate a incercat sa-si acordeze vioara in aerul pur si rarefiat al altitudinii.
Dar vioara lui era perfect acordata, era o falsa impresia a lui ca n-ar fi fost.
Cu viata avea un dezacord major.
Nica a lui Stefan a Petrei nu s-ar fi aruncat niciodata de la inaltime, pentru simplu motiv ca in vremea lui nu existau blocuri inalte si nu pentru ca ar fi fost un grobian primitiv care stia sa se bucure de viata in felul in care ii era oferita.
Adancimea tristetii unui om e imposibil de masurat.
Pare un truism nesuferit, insa Dan Claudiu Vornicelu a fost un geniu neinteles, un suflet chinuit si atat de sensibil ca un lucru oricat de neinsemnat capata in cazul lui valente catastrofale .Traia retras, era introvertit si n-avea prieteni Doar de vioara sa era cu adevarat atasat.Ce pacat ca n-am stiut sa fim prietenii lui.
Si-a asezat cu grija vioara pe masa din sufragerie si a plecat luand cu el tristetea lumii in care a trait si mai ales obsesia lui pentru perfectiune.
Cei ramasi trec mai departe indiferenti si cinici pe langa cei care ard pentru ei neasteptand nimic in schimb.

cea mai frumoasa poeta

Daca vrei sa uiti de viata atat de alambicata de adult, de griji, tristeti, tradari, insomnii, nemultumiri, suspine, fete triste, lacrimi, lamentari, nedreptati, incearca sa redevii copil citind poeziile Ninei Cassian, cea mai frumoasa dintre poete, in viziunea mea, "femeia fatala" pe care au iubit-o nume grele ale literaturii romane: Ion Barbu, Nicolae Breban, Marin Preda si in final fostul director al filarmonicii din Brooklyn, cu toate ca era, asa cum singura spunea despre ea "batrana, urata, saraca si mai ales romanca".
Asa ca in loc sa plangi ca ai pierdut stiloul cu penita de aur ori brosa in forma de paun, in loc sa te vaicaresti ca ai fost judecat pe nedrept ori cel putin tras de ureche, citeste
Printul Miorlau
Povestea a doi pui de tigru numiti Ninigra si Aligru
In tara lui Mura-n gura
si restul cartilor sale pentru copii, care au gust de capsuni, de cirese timpurii in loc de cercei, adica de copilarie.
Scrisul sau e una din lectiile prin care inveti sa redevii copil liber in locul unui adult captiv in propria viata.
Nina Cassian e nespus de frumoasa la modul propriu, e o frumusete subtila si rafinata perceputa doar de ochii mintii.

nu-mi trebuie luna de pe cer

Sunt o bruta lipsita de sentimente si am tradat o prietenie care mi-a fost oferita cu generozitatea cuiva care daruieste luna de pe cer, steaua polara sau constelatii ca Ursa Mare, Ursa Mica, ori Orion(.Am aflat ca stelele pe care le vedem noaptea ce par dispuse pe o gigantica sfera care inconjoara pamantul nu sunt realitate ci doar iluzie, pentru ca de fapt ele doar umplu spatiul cosmic asa cum moleculele de aer umplu un balon.Adica sfera nu exista Ma sperie aceasta idee mai mult decat daca sfera ar exista.Si constelatiile sunt doar creatii ale oamenilor pentru a recunoaste cerul.)
E un paradox, dar am tradat o prietenie despre care nici nu stiam ca exista, din moment ce n-am observat-o niciodata cu ochiul liber, fiind mai invizibila ca o bacterie.
O prietenie infinitezimala pe care am ranit-o ca pe furnica ce vroia sa iasa afara prin pervaz si am incercat s-o ajut, dar iadul este pavat cu bune intentii.
Nu cred ca poti fi prieten cu cineva fara sa stii nicio secunda acest lucru, deoarece prietenia e un spectacol interactiv , asa cum ar trebui sa fie de ex. mersul la biserica unde e obligatoriu sa participi la acel ceremonial sui-generis, sa fi citit si tu cate ceva inainte ca sa poti intelege ce se intampla , pentru ca daca mergi si stai acolo impaiat o ora- doua gandindu-te doar la tine si la viata ta de acasa, e clar ca te-ai dus degeaba.
Nu poti pretinde ca esti prietenul cuiva fara sa fi schitat in toata viata ta un simplu gest fata de acesta, fie si cel mai neinsemnat gest.Si ma gandesc la cei cativa prieteni adevarati din viata mea care daca ar deveni macar vanzatorii unei tarabe cu pantofi, m-ar suni noaptea la o ora imposibil de mica sau dimineata in zori sa-mi spuna"avem o marfa cum nu s-a mai vazut, vino sa-ti alegi si tu o pereche de papuci ori altceva, ii spunem patronului ca au fost furati de tigani".

imparatul e gol

Toti cei pe care-i cunosc(si pe care nu-i cunosc, fara indoiala), seamana cu personaje din basme.Relu e baiatul din povestea "Petrica si lupul"(in alte variante se numeste"Nita la oi"), Danila era morocanosul din"Alba ca zapada", Cleo e intreaga printesa si mazarea.Nu-i nominalizez pe alde Hagi Tudose, Badaranii, Mincinosul , ori alte diverse caractere din comedia umana, cum nu exista sansa de a-i schimba vreodata, mai bine-i lasi sa moara prosti, vorba lui Moromete.
Daca e pe alese, as vrea sa fiu un personaj din"hainele cele noi ale imparatului, deoarece  adeseori am fost dezaprobata pentru sinceritatea mea brutala.
Nu sunt in stare sa ma aliniez majoritatii si sa admir hainele minunate ale imparatului.Nu stiu sa exclam ca cei mai multi.."ce vesminte nemaivazute, ce croiala desavarsita, ce plete stralucitoare, ce tichie de margaritar purtati, majestate..."
Poate trufia il impiedica pe imparat sa  inteleaga ca cei care il lauda si il admira fara rezerve au motive si interese personale sa faca asta.Daca toti ii duc trena prefacandu-se ca ridica ceva de jos , nu inseamna ca trebuie sa ma iau dupa ei, pentru ca daca o mie de oameni sustin o idee (care de multe ori se numeste prostie) si doar unul e impotriva, nu inseamna ca multimea are dreptate.
Oricate mi s-ar fi intamplat, mi-am pastrat totusi inocenta neizgonitilor din rai de a-i striga imparatului ca este mai gol decat in secunda cand a venit pe lume si ca mai degraba e Adam alungat din paradis .
E o profunda nefericire sa vezi ca imparatul e gol , dar in acelasi timp e un apel si o acceptare a luciditatii.
Toti il mint si toate slugile il lauda.Eu n-am motive sa-l mint, de aceea ma acuza de ura.
As incerca sa-l conving pe imparat ca nu-i nicio nenorocire sa umble gol in loc sa poarte straie mincinoase, el fiind un lider poate lansa un nou stil de viata in care hainele sunt optionale.
Nuditatea imparatului nu e deloc dezgustatoare, dimpotriva.
Croitorul cel iscusit va da faliment si de rusine isi va pierde urma in lume.
Haideti sa purtam ochelari prin care sa vedem adevarul si nu doar o lume colorata ieftin ca un colt de balci.
Haideti sa ne salutam autentic!