Mi-a fost ingrozitor de teama de un Breaking News, unul autentic, lipsit complet de umor si incapabil de gluma, care a adus o veste nemiloasa ca un ciclon: inima poetului a cedat.
N-am fost in stare sa articulez nici doua cuvinte pe aceasta tema (desi as fi fost indreptatita, pentru ca l-am cunoscut si l-am iubit, ca multi altii), din cauza unui domn care a spus urmatoarele: ''iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel/nu slavindu-te pe tine...lustruindu-se pe el''.
Subiectul e demult exhaustiv.Nu se mai poate spune nimic de rau, iar de bine suna doar zdranganitor, ieftin, oportunist, de tinichea.Laudele postume suna fals si absurd.
Cand monitorul a tipat sfasietor in linie dreapta deasupra celebrei sale inimi, cantata de el pana in ultimul sau vers, a inceput isteria generala, jelania trasului de par de disperare, regretele aproape unanime.Toate n-au tinut mai mult de 3 zile, pentru a nu dezminti adevaruri proverbiale universal valabile.
Sigur ca au fost si detractori la catafalcul sau, adica genul acela de oameni care atunci cand iti intra in casa observa doar cosul de gunoi, scamele de pe covor, sosetele desperecheate, ceasca ciobita si nu perna brodata de bunica, icoana ori paharul de cristal.
E greu sa explici cuiva ce a auzit doar de ''aventurile submarinului Dox'' ca poetul are cele mai uluitoare versuri ori cele mai spectaculoase rime, alcatuite din parti de vorbire diferite: adica niciodata n-ar fi rimat ''mare'' cu ''soare'' , ori si mai tragic, ''tine'' cu ''mine', ''iubire-despartire'''.Era unul dintre putinii vorbitori de limba romana curata, (o catedra ambulanta de limba romana) asa cum intelegea sa si scrie, pentru ca, spunea el, nu poti scrie curat daca nu esti curat.De aceea se spala vijelios si abia dupa aceea se aseza la scris, neaparat cu un pix ''gras'', respingandu-le pe cele firave.
A avut pacate, slabiciuni, zvarcoliri, iubiri ca-n Shakespeare, gesturi sublime, gesturi meschine, versuri de un curaj sinucigas, desi uneori trebuia sa strecoare in meniu si-o galagie patriotarda, altfel n-ar fi avut nicio sansa cu actiunile lui cand aduna cu forta sa hipnotica de semizeu, zeci de mii de oameni pe stadioane.
A iubit si a fost iubit, adica a trait.
A trait ca un om si de cele mai multe ori ca un supraom.
Era ipohondru si de aceea n-am crezut pana-n ultima clipa in boala sa, speram ca se alinta ca si alta data sa adune in continuare capital de simpatie.
Era patetic, teatral, retoric, grandilocvent in viata la fel cum a reusit sa fie si in moarte.
A fost cronicarul propriei morti, a semnat la propriu, cu o mana obosita acest ultim act.
Nu credeam ca se poate muri atat de zgomotos, eu prefer varianta silentioasa cand viata pleaca incet, in varful picioarelor, deschide usa cu ata grija cat sa n-auda nimeni si dispare pana cand ramane in urma ei doar ranjetul, ca al pisicii de Cheshire..(personajul cel mai complex din ''Alice in tara minunilor'', daca mai era nevoie de vreo precizare)
p.s. romanii au ascutat vrajiti timp de vreo luna muzica Madalinei Manole, acum citesc intr-un sport national poezia lui Adrian Paunescu asteptand cu infrigurare sa mai moara cineva.
